Terține despre veșnicie (III) - Hugo von Hofmannsthal

Pictură: Alfred Stevens

Dintr-o urzeală suntem: noi şi vise;

Şi-aşa cum un copil pe sub cireşi,

Şi visu-şi ţine pleoapele deschise,

Iar din coroană de cireş porneşte

Drum auriu al lunii pline-n noapte.

Nu-ntr-altfel visul nostru se iveşte;

E-aici, ca un copil care-a zâmbit,

Plutind în sus şi-n jos, mare cât luna

Când, plină, sus în pom s-a fost trezit.

Fiinţa îşi deschide-ntr-însul zare;

Ca mâna unui duh în spaţiu-nchis,

El e în noi şi veşnic viaţă are.

Şi trei doar una sunt: om, lucru, vis.


Sursa : stefandincescu-octavianvoicu.blogspot.ro

Terține despre efemer (III) - Hugo von Hofmannsthal

Foto:GLIDEi7 

Cu visele sîntem dintr-o plămadă.

Și ele se zgîiesc cum fac copiii,

pe sub cireși cînd dat le e să vadă

prin crengi cărarea palid-aurie

a lunii ce se urcă-n noaptea mare.

Asemenea și visul reînvie

și e în noi copil ce rîde tare,

și nici mai mic, suind ori coborînd,

decât e luna ce-ntre crengi răsare,

și miezul tainic se deschide blând;

cu mîini de stafii într-un spațiu-nchis

trăiește-n noi; în viață veșnic sînt

cei trei alături: lucru, om și vis.

În românește de Veronica Porumbacu

Terține despre efemer (4) - Hugo von Hofmannsthal

Fra-Emer Art 

Femei nicicând iubite, câteodată

în vis, ca niște fragede copile

atât de mișcătoare ni se-arată,

de parcă-n spre amurgul vreunei zile,

ne-ar fi-nsoțit departe, pe-o cărare,

în timp ce ramuri cu mișcări gracile

parfumul își revarsă-n jur, și-o mare

neliniște pe calea noastră sumbră,

cu lacuri în amurg, scânteietoare,

– oglinda unor doruri mari, din umbră –

și-oricărei vorbe și plutiri sfiite

a serii ce-și aprinde în penumbră

sclipirile, – cu suflete-nfrățite

ne întristăm adânci triumfători,

c-am înțeles a vieții nesfârșite

severitate-n marile splendori.

traducere de Veronica Porumbacu