Necunoscuţi – Traian Demetrescu

Cad fără şir, necunoscute,

Atâtea lacrimi omeneşti...

O! Câte adâncimi de inimi

Într-însele poţi să citeşti!

Dar lacrimile nu sunt slove

Meşteşugite de tipar,

Şi cartea lor e scrisă-n suflet,.

Şi titlul lor e: În zadar!

Acei ce plâng nu pot, adesea,

Să-şi tălmăcească plânsul lor

Pe note dulci, armonioase,

Pe rime care curg uşor...

Ei nu fac opere de artă

Din plâns, dintr-un suspin profund;

Dar câte operi de durere

În a lor lacrimi nu se-ascund...

Şi când citesc a voastre lacrimi

Poeţi, de visuri abătuţi,

Eu mă gândesc întotdeauna

La cei ce plâng necunoscuţi

Frunze de toamnă - Traian Demetrescu

 Sergey Piskunov Art 

„Pică frunzele de toamnă,

Scuturate de furtună, 

Şi picând ca o ninsoare

Fac pământului furtună.

Melancolic, prin fereastră, 

Mi-arunc ochii către ele,

Şi privindu-le, le-asamăn

Cu iluziile mele...”

Corbii - Traian Demetrescu

AlicePopkorn Art 

Pe plopii ninşi

Coboară corbii-n pâlc de doliu,

Cernesc al iernei alb linţoliu,

Şi, trişti, de foame par învinşi...

Cugetători,

Privesc pe cer, privesc departe;

Pe când un glas de vânt împarte

Un cântec care dă fiori...

În cimitir,

Pribegi, s-au adunat la sfadă;

Iar sub uitare şi zăpadă

S-ascund mormintele în şir...

Şi pe când trec,

În a crepusculului oră,

Spre groapa unde doarme-o soră,

Şi-n suflet plânsul îl înec;

În aiurări

De spaimă inima mea moare...

Acoperite de ninsoare,

Pierdute sunt orice cărări...

Şi mă învinge

Un gând amar, ştiind că-odată

Şi peste groapa mea uitată

Vor trece corbii şi va ninge.

(cerculpoeților.net)

Trec orele - Traian Demetrescu

Trec orele ca nişte note

Din simfoniile durerei,

În urma lor rămân eterne

Melancoliile tăcerei...

Tot ce-ai crezut odinioară,

Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt

Te turbură cu nesfârşitul

Şi tristul gol că nu mai sunt...

Ca cerul unei seri de toamnă

Se-ntunecă pierduta minte:

Nimicul îşi întinde noaptea

Pe calea ducerei-nainte...

Uimit în loc s-opreşte omul

Ca-n faţa unui ne-nţeles:

Din gândurile risipite

Nehotărârea a cules...

Şi clară o lumină numai

Îi stă-n adâncul cugetării:

Că trece, - şi rămân în urmă-i

Nemărginirile uitării...