Nenorocirile prevăzute - Seneca

Gun Legler Digital Art

„Fecioară, din multele-amaruri

Nu mi s-arată nici unul ca nou și fără-de-veste!

Toate de mult le-am pătruns, chibzuindu-le-n suflet pe toate.”

(Vergiliu)

„Tu mi le vestești astăzi; eu mi le-am prezis mereu și am pregătit pe omul din mine la tot ce-i omenesc.” Loviturile unei nenorociri prevăzute sunt ușoare. Proștilor însă și celor care se încred în soartă orice față a lucrurilor le apare nouă și neașteptată. O mare parte a nenorocirii stă, pentru cei neștiutori în noutatea ei. Dovada ? După e se obișnuiesc, ei suportă mai cu curaj tot ce li se părea prea geru. De aceea înțeleptul se obișnuiește cu nenorocirile viitoare și toată ușurarea pe care altora le-o aduce îndelungata suferință, lui i-o aduce îndelunga meditație.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

(traducere și note de Gheorghe Guțu)

Primejdia schimbării - Seneca

De fapt, ce este la adăpost de primejdia schimbării ? Nici pământul, nici cerul, nici această întocmire a lumii, oricât e sub conducerea divinității. Lumea nu va avea mereu această orânduire. Va veni o zi în care se va abate din drumul de-acum. Toate vin la vremea hotărâtă: trebuie să se nască, să crească, să piară. Tot ce vedem trecând deasupra noastră, tot ce conviețuiește cu noi și tot ce este așezat parcă pe temeliile cele mai tari se va mistui și se va trece. Toate lucrurile își au bătrânețea lor. Natura le împinge către același sfârșit, la intervale diferite. Tot ce este, nu va mai fi: nu va pieri, ci se va destrăma. Pentru noi, destrămarea este moartea. Dar noi nu vedem decât ce-i în preajma noastră: mintea noastră tâmpă, robită trupului, nu vede mai departe. Altminteri, dacă omul ar ști că viața și moartea, trec mereu una în locul alteia, că cele întocmite se risipesc și cele risipite se întocmesc, că în această lucrare se arată arta veșnica a divinității care conduce totul, ar suporta mai ușor sfârșitul vieții și alor săi.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

Deșertăciune și rațiune - Seneca

Fotograf: Tracie Taylor 

Ființe slabe și trecătoare, stăruim în deșertăciuni; să ne îndreptăm sufletul spre cele veșnice. Să contemplăm formele tuturor lucrurilor, care zboară în înaltul tăriilor, și pe Dumnezeu, care stă în mijlocul lor și poartă de grijă ca tot ce n-a putut face nemuritor, fiindcă materia se împotrivea, să nu fie dat morții, ci să învingă prin rațiune ticăloșia trupului. Căci toate lucrurile durează, nu fiindcă sunt veșnice, ci fiindcă sunt ocrotite prin grija celui ce conduce lumea. Cele nemuritoare nu ar avea nevoie de ocrotire; pe acestea însă creatorul le ține, biruind cu puterea lui stricăciunea materiei. Să le disprețuim pe toate, căci nu pot avea vreun preț, dacă e îndoială chiar și că există sau nu. Să facem totodată această judecată: dacă rațiunea supremă apără de primejdii lumea, care e tot atât de trecătoare ca și noi, atunci și rațiunea noastră poate prelungi întrucâtva durata acestui trup ticălos, dacă vom putea să ne stăpânim și să ne înfrânăm patimile, de care cei mai mulți pierim.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

Trupul și sufletul - Seneca

Elena Koroljuk Art

Trupul este o povară și o pedeapsă a sufletului; îl zdrobește sub apăsarea lui și-l ține înlănțuit, dacă nu-i vine în ajutor filosofia și nu-i îngăduie să respire privind întocmirea lumii, înălțându-se de la cele pământești la cele divine. Libertatea, scăparea lui este că se furișează uneori din  închisoare și că își capătă din nou puterile, bucurându-se de cer. Așa cum cel ce meșterește la un lucru prea fin, care-i obosește ochii de-atâta sforțare sub o lumină proastă și slabă, iese pe afară și se bucură de bogăția luminii prin locuri pe unde lumea se plimbă în voie, tot astfel și sufletul nostru, zăvorât în această cocioabă tristă și întunecoasă, caută, oricând poate, cerul deschis și se odihnește contemplând întocmirea lumii.

Înțeleptul, ca și cel ce tinde spre înțelepciune, este într-adevăr țintuit de trupul său, dar prin cea mai bună parte dintr-însul el se ține departe și-și îndreaptă gândurile spre cele înalte.

Seneca, în Scrisori către Luciuliu

Cele care par că există - Seneca

Zena Holloway Art

A șasea clasă cuprinde cele ce par că există, precum este vidul și timpul

Toate acelea pe care noi le vedem și pipăim, Plato nu le numără printre cele ce au în înțeles propriu o existență, căci ele curg și sunt în necontenită creștere și descreștere. Nimeni dintre noi nu este la bătrânețe același cu cel din tinerețe. Nimeni nu este în dimineața asta cel care-a fost ieri. Trupurile noastre sunt duse ca niște ape. Tot ce vezi fuge împreună cu timpul; nimic din ce vedem nu rămâne locului. Chiar eu, în timp ce spun că acestea se schimbă, mă schimb. Asta vrea să spună Heraclit, zicând: „ În același fluviu noi coborâm și nu coborâm de două ori”. Numele fluviului rămâne, dar apa a trecut. Faptul acesta e mai vădit la apă decât la om, dar și pe noi ne târăște un șuvoi tot atât de repede și de aceea mă uimește nebunia noastră, care iubim lucrul cel mai trecător, corpul, și ne temem să nu murim într-o bună zi, când orice clipă e de fapt moartea celei dinaintea ei. Vrei să nu te temi că s-o întâmpla odată ceea ce se întâmplă în fiecare zi ! Vorbeam despre om, ființă trecătoare și pieritoare, supusă tuturor întâmplărilor. Dar chiar și universul, care este etern și nepieritor, se schimbă și nu rămâne același. Căci deși cuprinde în sine tot ce a cuprins, le cuprinde altfel decât le cuprindea: orânduirea și-o schimbă.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

Războirea cu viciile - Seneca

 Roman Velichko Art 

Dar m-am războit de ajuns cu Baiae. Cu viciile însă nu-i niciodată de ajuns. Te rog, dragă Luciliu, urmărește-le fără măsură și fără sfârșit, căci nici ele n-au vreun sfârșit sau vreo măsură. Alungă tot ce-ți sfâșie inima. Dacă nu poți să le stârpești astfel, smulge-ți inima o dată cu ele. Și mai ales, izgonește plăcerile și urăște-le, căci, ca și tâlharii pe care egiptenii îi numesc philetai, ele ne îmbrățișează, ca să ne sugrume.

Seneca, Scrisori către Luciliu

Ținta mea este libertatea - Seneca

Małgorzata Ścimborska Art 

Ținta mea este libertatea. Mă întrebi ce este libertatea? A nu fi robul nici unui lucru, nici unei nevoi, nici unei întâmplări; a provoca soarta la o luptă egală. În ziua în care voi vedea că eu sunt mai puternic, ea nu va mai avea nici o putere. Să mă închin ei, când moartea e în puterea mea ?

Seneca, în Scrisori către Luciliu

Virtute si viciu - Seneca

Roman Velichko Art

A învăța virtutea este a te dezbăra de vicii. Noi trebuie să pornim cu și mai mult la îndreptarea noastră, tocmai fiindcă acest bun, o dată câștigat, va fi pe veci în stăpânirea noastră. Virtutea nu are dezvăț. Ce este potrivnic firii cu greu se fixează pe loc străin, de aceea e și mai ușor de smuls și de stârpit. Se prinde bine numai ce se fixează unde-i locul. Virtutea este conformă cu natura omului; viciile îi sunt potrivnice și păgubitoare. Dar dacă virtuțile, o dată câștigate, nu ne mai părăsesc și dacă ele se păstrează ușor, calea către dânsele este la început grea, fiindcă un suflet bicisnic și bolnav se teme de necunoscut. De aceea sufletul trebuie silit să înceapă. Mai târziu, doctoria nu i se mai pare amară și în curând, din clipa în care vede că-l vindecă, îi pare plăcută. Alte leacuri ne plac, după ce ne vindecă. Filosofia este în același timp și binefăcătoare și plăcută.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

Răul de care suferim - Seneca

Moki Mioke Art

De ce să ne amăgim ? Răul de care suferim nu-i în afară, ci înlăuntrul nostru, în măruntaiele noastre chiar. Tocmai că fiindcă nu știm că suntem bolnavi, de aceea ne însănătoșim atât de greu. Dacă am începe să ne îngrijim, cât timp ne-ar trebui să ne scăpăm de răul atâtor boli ? (...) Și, la drept vorbind, osteneala nu e atât de mare, dacă vom începe, așa cum spuneam, să ne modelăm și să ne îndreptăm sufletul mai înainte ca răutatea să se învârtoșeze. Dar nici în fața  răutății învârtoșate nu mă dau bătut, căci nu există boală sufletească pe care munca îndărătnică continuă și o îngrijire atentă să n-o înfrângă. Lemnul de stejar, oricât de strâmb ar fi, îl poți face drept; bârnele îndoite se îndreaptă prin căldură și oricum ar fi fost, se fac așa cum cere nevoia. Cu  cât mai lesne nu se modelează sufletul, care este mlădios și mai presus ca orice lichid ? Căci ce este sufletul altceva decât un fel de suflu ? Observă însă că sufletul este cu atât mai suplu decât orice materie cu cât este mai ușor.
Faptul că răul ne domină și că de multă vreme ne ține sub stăpânirea lui nu trebuie să te facă, Luciliu, să-ți pierzi orice speranță în îndreptarea oamenilor. Înțelepciunea vine întotdeauna după sminteală, care la toți oamenii o ia mai înainte.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

(traducere de Gheorghe Guțu)

Viață și moarte - Seneca

Ce să fac? Moartea mă ține din urmă și viața trece în goană. Aici spune-mi ceva: învață-mă să nu fug de moarte și să nu las să-mi treacă viața. Dă-mi curaj în înfruntarea greutăților și  liniște deplină în fața inevitabilului. Dezleagă-mă din strânsoarea timpului. Arătă-mi că prețul vieții nu stă în durata ei, ci în felul cum o folosești, că se poate întâmpla, ba chiar se și întâmplă foarte des, ca cineva care a trăit foarte mult să fi trăit prea puțin. Spune-mi de câte ori merg la culcare: „S-ar putea să nu te mai trezești”, și la sculare „S-ar putea să nu mai dormi niciodată”. Spune-mi la plecare: „S-ar putea să nu te mai întorci” și la revenire: „S-ar putea să nu mai pleci”. Te înșeli dacă socoți că numai într-o călătorie pe mare viața este la un pas de moarte: în orice împrejurare distanța e la fel de mică. Dacă moartea nu se arată atât de aproape peste tot, ea este tot atât de aproape peste tot. Pe-aceste neguri risipește-le. După aceea îmi vei arăta mai ușor cele spre care sunt, dealtminteri, dinainte pregătit. Căci natura ne-a făcut ageri la minte și ne-a dat o judecată nu desăvârșită, dar care se poate desăvârși.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

(traducere de Gheorghe Guțu)

Prietenie și lingușire - Seneca

Lucia Coghetto Art

Cât de mult se aseamănă  lingușirea cu prietenia ! Căci nu o imită numai, ci o învinge și o dă la o parte. Intrând printr-o ureche deschisă și binevoitoare, ea pătrunde în adâncul sufletului și are cu atât mai multă trecere, cu cât sapă mai mult.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

Spiritele alese - Seneca

Steve Henderson Art

Ce e mai frumos la un spirit ales este că este atras spre lucrurile vrednice de cinste. Nici o fire aleasă nu se mulțumește cu ce e umil și meschin; modelul lucrurilor mari îl cheamă și-l înalță până la dânsele. Precum flacără se înalță drept în sus, - nu poate trăi zăcând înăbușită și nici sta pe loc,  - tot astfel sufletul nostru e în mișcare și-i cu atât mai viu și activ cu cât e mai puternic. 

Seneca, în Scrisori către Luciliu

Cuvintele potrivite - Seneca

Anatoly Kontsub Art

Pe drept cuvânt, îmi ceri să sporim schimbul nostru de scrisori. Foarte mult folosește o convorbire, căci ea se strecoară pe nesimțite în suflet. Expunerile dinainte pregătite, ample, ținute în fața publicului, fac mare vâlvă dar nu ne sunt aproape. Filosofia este sfatul cel bun și nimeni nu-ți dă un sfat în gura mare. Câteodată trebuie să ne folosim și de aceste cuvântări, ca să le spun așa, și anume atunci când trebuie să convingem pe cei care șovăie. Dar atunci când nu-i vorba ca cineva să convins a învăța, ci să-l învățăm ceva, să întrebuințăm  aceste cuvinte mai simple. Ele pătrund mai ușor și se întipăresc mai bine. Nu-i nevoie de multe, ci de cele potrivite. Să le împrăștiem așa cum arunci sămânța, care oricât de mică, atunci când cade pe un loc bun, prinde puteri și, din te miri ce, crește și acoperă pământul. Așa și cu rațiunea: nu ține loc mult, dar, exercitând-o, se dezvoltă, Câteva cuvinte numai, dar dacă sufletul ele primește cum trebuie, ele prind puteri și cresc. Învățăturile, repet, sunt ca semințele: doar câteva dau rod bogat. Numai să le prindă o minte potrivită și să le întipărească bine. Atunci mintea produce, la rândul ei altele și dă mai mult decât a primit.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

Lupta din sufletul nostru - Seneca

Pol Ledent Art

Ce luptă oare se dă în sufletul nostru, de nu ne lasă să voim o dată același lucru ? Șovăim între planuri diferite. Nu voim nimic în toată libertatea, nimic fără alt gând, nimic statornic. „Numai prostia - zici tu - e nestatornică și nu se împacă prea multă vreme cu ceva”. Dar cum, sau când vom scăpa de dânsa ? Nimeni nu e în star să se salveze singur: trebuie cineva să-i întindă o mână de ajutor și să-l atragă la mal.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

Moartea nu este o pagubă - Seneca

Stephanie G. James Ar

Moartea nu este o pagubă, căci ar trebui să existe ceva păgubit de dânsa. Dacă te stăpânește atât de tare dorința de-a trăi mai mult, gândește-te că nici un lucru din cele ce dispar de sub ochii noștri, reîntorcându-se în sânul naturii din care au ieșit și iarăși vor ieși, nu se pierde. Ele încetează numai nu pier, și moartea care ne înspăimântă și de care fugim, nu răpește, ci întrerupe viața. Va veni o zi când vom ajunge iarăși la lumină. Mulți ar renunța la ziua asta, dacă nu s-ar reîntoarce după ce au uitat totul. Dar am să-ți arat altă dată mai lămurit cum tot ce pare că piere se transformă. Cel care se întoarce să plece de aceea împăcat. Observă ciclul fenomenelor naturii: vei vedea că în lumea asta nimic nu dispare, ci apune și apare succesiv. Trece vara, dar anul care vine o aduce din nou; se duce iarna, dar lunile ei o vor readuce; noaptea acoperă soarele, dar și pe ea o alungă ziua; stelele străbat drumul pe care l-au mai făcut; necontenit o parte a cerului urcă și alta coboară.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

(traducere de Gheorghe Guțu)

Pe cine să alegem ? - Seneca

Anatoly Kontsub  Art 

Iar dintre cei de azi să nu alegem pe cei care debitează la repezeală vorbe mari, vânturând locuri comune, iar în viața lor particulară sunt niște șarlatani, ci pe cei care ne arată cum să trăim, care dovedesc prin fapte ceea ce-ți spun că trebuie să faci, care-ți arată de ce trebuie să te ferești și niciodată nu sunt prinși făcând ceea ce ție îți spun să nu faci. Ia-ți în ajutor pe omul pe care-l admiri mai mult văzându-l, decât auzindu-l.

Seneca, în Scrisori către Luciuliu

Adevărata bucurie - Seneca

absentii art

În primul rând, fă asta, dragă Luciliu: învață să te bucuri. Crezi oare că, interzicându-ți tot ce-i întâmplător și socotind că trebuie să te ferești de speranțe, cele mai dulci mângâieri îți răpesc prin asta multe desfătări ? Dimpotrivă, n-aș vrea să-ți lipsească vreodată voioșia. Aș vrea să-ți umple casa. Și ți-o va umple, dacă ea vine dinlăuntrul tău.
Orice alte prilejuri de înveselire nu-ți umplu inima, ce-ți descrețesc fruntea, sunt de suprafață, afară doar de crezi că a râde înseamnă a te bucura. Sufletul e cel care trebuie să-ți fie voios, încrezător și înălțat deasupra tuturor nevoilor. Crede-mă, adevărata bucurie este un lucru sever.
Crezi că vreunul dintre toți acești oameni cu fața veselă sau, ca să mă exprim ca prețioșii noștri „cu ochiul hilar” disprețuiește moartea, primește în casa lui sărăcia, ține plăcerile în frâu, se gândește cum să rabde durerile ? Cel care are asemenea gânduri simte o bucurie mare, dar agreabilă prea puțin. În stăpânirea unei astfel de bucurii aș vrea să fii tu: de îndată ce-i vei găsi izvorul, nu te va mai părăsi. Metalele fără valoare sunt la suprafața solului; cele mai bogate sunt cele ale căror filoane sunt ascunse: aceste răsplătesc mai din plin truda minerului. Plăcerile de care se îmbată mulțimea au un strat ușor, superficial. Orice bucurie venită din afară n-are temei. Aceea despre care-ți vorbesc eu și către care caut să te îndrept este puternică și făcută să crească mai mult înăuntru.

Seneca, în Scrisori către Luciuliu

Cunoașterea greșelilor

Oer Wout Art

Cunoașterea greșelilor e începutul salvării. (Epicur)

Într-adevăr, cine nu știe că greșește nu vrea să se îndrepte. Trebuie să te surprinzi singur greșind, înainte de a te corecta. Unii se fălesc cu greșelile lor. Crezi oare cumva că cei care-și socotesc ticăloșiile ca merite se gândesc cumva la tămăduirea lor ? De aceea, cât poți, scoate-ți la vedere vinile, cercetează-le, Ia-ți mai întâi rolul acuzatorului, apoi al judecătorului și numai în cele din urmă pe al avocatului; uneori, chiar pedepsește-te.

                                                Seneca, în Scrisori către Luciliu

Sufletul și clima - Seneca

De ce te miri ca de un lucru ciudat că n-ai reușit să alungi tristețea și greutatea de pe suflet prin lunga ta călătorie și prin varietatea priveliștilor ? Sufletul trebuie să ți-l schimbi, nu clima. Chiar dacă ai străbate marea, chiar dacă, după cum spune Vergiliu al nostru, „...pământuri și orașe s-ar mistui în zare,”, patimile te vor însoți, oriunde ai ajunge. Răspunzând cuiva care-i punea aceeași întrebare, Socrate  spunea: „De ce te miri că nu-ți ajută la nimic călătoriile, când tu te învârtești mereu în jurul tău? Pricina care te-a pus pe drumuri se ține mereu de tine.” La ce-ți poate folosi noutatea priveliștilor altor ținuturi, la ce-ți ajută cunoașterea altora orașe și a altor locuri ? Te zdruncini în zadar. Mă întrebi de ce nu-ți ajută fuga asta? Fiindcă fugi împreună cu tine. Zvârle-ți povara de pe suflet, Până atunci nici un loc nu-ți va fi pe plac.

Seneca, în Scrisori către Luciliu

Retrage-te în tine

„Retrage-te în tine, mai ales atunci când ești silit să trăiești în mijlocul oamenilor.” (Epicur)

 Da, dacă ești un om bun, potolit, cumpătat. Altminteri, ar trebui să fugi de tine în mijlocul oamenilor, căci așa, aici, ești prea aproape de un păcătos.

Seneca, în Scrisori către Luciliu