Vadim Stolyarov Art
Atunci, în acea seară, când luna
ciudată tânjea spre pământ
ca o femeie ce-ntruna
în taină iubește, fără cuvânt.
În acea seară timpul mugit
galopă în măruntaiele firii:
înspăimântat sufletu-mi și uluit
a fost la pornirea dezarmniri
Atunci chipul negrei tristeți
căzu peste cetate cotropitor,
iar sevele s-au oprit și vieți
se lăsară pieirii cu izvoarele lor,
Atunci a fost clipa anatemată
când sângele zborul și-a rupt
și corbii durerii în suflet
năvăliră abrupt.
Cântările, precum zidiri plesniră,
prăbușindu-se-n pulbere,
iar visele intrară în piatră
spre a nu se spulbere.
Atunci a fost destrămarea de gând
și, prelung, după ea vaierul,
iar deasupra luna plângând
și colcăia de suflete aerul...
