Nu plânge – Veronica Micle

Foto: Jean-Michel Priaux

Nu plânge că te dau uitării,

Şi nici nu plânge că te las…

Sosit-a ceasu-nstrăinării

Şi ceasul bunului rămas.

Se rupe-un lanţ plin de tărie

Ca firul cel mai subţirel;

Când soarta vrea aşa să fie,

Zadarnic vrei să faci altfel.

Şi nu mai e nimic în stare

Să-ntoarcă vremile-napoi

Şi-acea iubire-atât de mare

Ce-a fost odată între noi.

Rămâi tu, dar rămâi cu bine,

Rămâi cu suflet liniştit…

Un dor se duce şi-altul vine

Şi vei uita că te-am iubit.

Fugi - Veronica Micle

Pictură: Richard S. Johnson

“Fugi”, îţi zic, căci a mea minte

Prevesteşte numai rău;

“Nu te du”, şopteste-n taină

Sufletul şi dorul meu.

Tu cunoşti câtă iubire

Pentru tine eu păstrez,

Şi-apoi cu cuvinte rele

Cum mereu te depărtez;

Şi nu ştii cui a te-ncrede

Vorbelor ce ţi-am rostit,

Sau iubirii făr’ de margini

Ce tu-n ochii-mi ai cetit.

Vai! Şi eu nedumerită

Mă muncesc cu mult mai mult

Căci nu ştiu ce-a fi mai bine :

Mintea, inima s-ascult?

Lumea mare... - Veronica Micle

Lumea mare şi pustie înaintea mea se-ntinde,

Nici cu ochii, nici cu mintea nu încerc a o cuprinde;

Şi-n ist haos fără margini, fără de-nceput şi rost

Mi-ai dat tu, fiinţă dragă, sufletului adăpost.

Şi de-aceea, mult iubite, când la tine mă gândesc,

Ca şi lumii, eu iubirii, margini nu pot să-i găsesc.