Illustration for The Enchanted Hill by Dean Cornwell by Jackson Hole Art Auction
„Pasiunea noastră comună erau viaţa ideilor şi trupul lor. Lipsiţi de expresie publică cum eram (niciunul dintre noi nu publicase cărţi şi nici nu intenţiona să o facă, în acele condiţii), nerăbdarea care se ostoieşte de obicei la intelectuali prin publicare – la noi se afla în permanenţă excitaţie avidă. Formam o contracultură nepăsătoare, tăioasă şi plină de vitalitate. Anumite urgenţe pot părea cititorului de azi stranii, cum ar fi credinţa noastră în iminenta schimbare a subiectului, prin care înţelegeam saltul imediat, sub ochii noştri, din acumularea culturii în perfecţionarea spirituală a întregii fiinţe. Vedeam în cultură o alchimie, iar filosofia cea mai dificilă (Hegel, de pildă) era înţeleasă de noi ca o iniţiere la un model de om mai apropiat de perfecţiunea pe care o doream cu emoţie şi entuziasm, ca neofiţii. Totul avea pentru noi un sens spiritual şi iniţiatic imediat. Oricare dintre noi s-ar fi simţit jignit de ideea că scopul culturii este publicarea de cărţi în vederea bibliografiei. Noi voiam să cunoaştem totul, iar cunoaşterea ne trebuia pentru a ne transforma lăuntric, pentru a deveni zei (în sensul oarecum raţional al anticilor). Trebuie să adaug că modul în care dezbăteam noi cărţile citite era mult mai serios şi mai aplicat decât modul în care, la simpozioanele ştiinţifice la care am participat, erau discutate articolele susţinute în secţiuni. Pentru că eram pasionaţi, sinceri şi intransigenţi, scleroza nici unei oboseli nu reuşise să ne altereze autenticitatea. Departe de instituţii şi maeştri, educaţia noastră s-a făcut prin cărţi şi în conversaţie, în atmosfera exaltată şi binecuvântată a prieteniei îndrăgostite.”
(Horia-Roman Patapievici - „Zbor în bătaia săgeții”)
„Pasiunea noastră comună erau viaţa ideilor şi trupul lor. Lipsiţi de expresie publică cum eram (niciunul dintre noi nu publicase cărţi şi nici nu intenţiona să o facă, în acele condiţii), nerăbdarea care se ostoieşte de obicei la intelectuali prin publicare – la noi se afla în permanenţă excitaţie avidă. Formam o contracultură nepăsătoare, tăioasă şi plină de vitalitate. Anumite urgenţe pot părea cititorului de azi stranii, cum ar fi credinţa noastră în iminenta schimbare a subiectului, prin care înţelegeam saltul imediat, sub ochii noştri, din acumularea culturii în perfecţionarea spirituală a întregii fiinţe. Vedeam în cultură o alchimie, iar filosofia cea mai dificilă (Hegel, de pildă) era înţeleasă de noi ca o iniţiere la un model de om mai apropiat de perfecţiunea pe care o doream cu emoţie şi entuziasm, ca neofiţii. Totul avea pentru noi un sens spiritual şi iniţiatic imediat. Oricare dintre noi s-ar fi simţit jignit de ideea că scopul culturii este publicarea de cărţi în vederea bibliografiei. Noi voiam să cunoaştem totul, iar cunoaşterea ne trebuia pentru a ne transforma lăuntric, pentru a deveni zei (în sensul oarecum raţional al anticilor). Trebuie să adaug că modul în care dezbăteam noi cărţile citite era mult mai serios şi mai aplicat decât modul în care, la simpozioanele ştiinţifice la care am participat, erau discutate articolele susţinute în secţiuni. Pentru că eram pasionaţi, sinceri şi intransigenţi, scleroza nici unei oboseli nu reuşise să ne altereze autenticitatea. Departe de instituţii şi maeştri, educaţia noastră s-a făcut prin cărţi şi în conversaţie, în atmosfera exaltată şi binecuvântată a prieteniei îndrăgostite.”
(Horia-Roman Patapievici - „Zbor în bătaia săgeții”)
