Aș dori să văd limpede în mine... - Jean-Paul Sartre

Dacă nu mă înșel cumva, dacă toate semnele care se adună sunt precursoare ale unei noi răsturnări a vieții mele, ei bine, mi-e frică. Nu pentru că viața mea ar putea fi mai bogată, grea sau prețioasă. Dar mă tem de ceea ce se va naște, de ceea ce va pune stăpânire pe mine - și mă va duce cine știe unde ? Peste câteva luni, peste câțiva ani, mă voi trezi spetit, dezamăgit, în mijlocul unei noi ruine ? Aș dori să văd limpede în mine însumi înainte de a fi prea târziu.

Jean-Paul Sartre, în Greața

Mi-am căutat eul... - Jean-Paul Sartre

Mi-am căutat eul; l-am văzut manifestându-se în raporturile cu prietenii, cu natura, cu femeile pe care le-am iubit. Am găsit în mine un suflet colectiv, un suflet al grupului, un suflet al pământului, un suflet al cărților. Dar eul meu propriu-zis, în afara oamenilor și al lucrurilor, adevăratul meu eu, necondiționat, nu l-am găsit.

Jean-Paul Sartre, la 18 ani, în Carnet Midy

Caracterul îndoielnic al sentimentelor - J. P. Sartre

Fraza lui Gide (…) care rezumă teoria sa despre sentimente: „Chiar dacă ar trebui ca drama să se termine în sânge, nu cunosc un sentiment a cărui sinceritate să nu poate fi pus la îndoială” dovedește că a înțeles ceva din esența sentimentelor – care e aceea de a fi îndoielnice - , însă nu totul, întrucât acest caracter îndoielnic al sentimentelor nu are nimic de-a face cu sinceritatea. E o caracteristică a modului lor de a fi: ele există îndoielnice (…) iar dacă sunt lipsite de sinceritate, se aseamănă cu piatra lispsită de vedere, nu cu orbul. 

Jean-Paul Sartre, în Carnete dintr-un război anapoda

Metamorfoze interioare - Jean-Paul Sartre

Rachel Boston Art

Ce s-a schimbat în mine de la 3 septembrie ? M-am mirat de această schimbare încă din prima zi. Mă temeam să nu fie rezultatul unei tensiuni interioare pe care n-o voi putea menține mereu. Dar a trecut o lună fără oboseală, fără gânduri negre. În realitate, nu există tensiune, adică o luptă a mea contra mea, ci o schimbare a ceea ce sunt. Adică starea de război a devenit starea mea naturală. Aceste metamorfoze reprezintă, într-adevăr, și o manifestare a libertății. Căci nimeni n-ar putea fi mai puțin indiferent decât mine față de o schimbare de acest fel. Aș fi avut, desigur, motive interioare să plec disperat, dacă nu s-ar fi întâmplat să mă schimb în raport cu viața mea. Adică ceea ce s-a întâmplat, repet, este ființa-mea-în-lume. Caracterul meu a rămas același, dar el se aplică unor situații noi. Caracterul neschimbat pe un fond de natură modificată. Adică eu sunt alte posibilități. Și nu-mi pot regreta viața trecută decât așa cum regreți niște epoci foarte vechi: aproape în vis.

Jean-Paul Sartre, în Carnete dintr-un război anapoda