Se afișează postările cu eticheta André Gide. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta André Gide. Afișați toate postările

26 octombrie 2013

Iubind-o pe ea...- André Gide



Am iubit-o neîncetat, chiar când păream, și era îndreptățită să mă creadă, foarte departe de ea; am iubit-o neîncetat, mai mult decât pe mine însumi, mai mult decât viața; dar nu i-am putut-o spune…
Toată opera mea se apleacă spre ea.
Uneori am putut crede că, bănuind ceva și vrând să-i dea gândului meu avântul cel mai neînfrânat, încercă să mă rupă de ea cum încerca să se rupă de mine; sa-mi redea libertatea și totodată, să și-o regăsească pe a ei.
Până la „Les Faux-Monnayers” (prima carte pe care am scris-o încercând să nu țin cont de ea), am scris toate pentru a o convinge, pentru a o lua cu mine. Toată opera mea e doar o lungă pledoarie ; nici o alta n-a avut motive atât de intime ca a mea - și cine nu discerne asta nu o prea vede în adâncul ei. 

Andre Gide, în Jurnal


27 decembrie 2012

Maleabilitatea ființei umane - André Gide




Dar ființa umană e atât de extraordinar de perfectibilă – încât adesea devii ce vrei să fii și până la urmă ajungi să încerci cu adevărat sentimentul pe care la început te faci să-l încerci, cu condiția însă să nu faci pentru alții teatrul acesta. Și câți oameni, pentru că s-au crezut cucernici sau îndrăgostiți, n-au devenit curând cucernici și sinceri. Câți, dimpotrivă, îndoindu-se de sentimentele lor, le-au împiedicat să se dezvolte! Nu-i rău sa-ți acorzi, din când în când, credit ție însuți. E aproape totdeauna bine să acorzi credit altuia, pentru că, văzând ce încredere i se dă cutărei virtuți, el se vede angajat și încurajat să-și ia asupra-și ceea ce n-ar fi putut să ducă în el numai cu propriile forțe. Unii se păstrează virtuoși doar pentru a semăna cu opinia de care știu sau speră că se bucură. Pentru unii nimic nu e mai dăunător decât căutarea sincerității, care-i face să se îndoiască de cele mai bune sentimente ale lor, să nu fie siguri decât de tot ce e mai rău.  Nu sunt niciodată ; devin. Devin cel ce cred (sau credeți voi) ca sunt. În fiecare om există o parte mică de irezistibil și una mare de „cum vă place”. Și chiar partea de irezistibil se mai poate reduce.

André Gide, în Jurnal

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...