Însemnătatea jurnalului pentru Kafka

Vladimir Ekimov Art

"Nu voi mai abandona jurnalul. Aici trebuie să-mi găsesc reazemul,  căci numai aici îl pot găsi. Tare aş vrea să explic senzaţia de fericire pe care  o încerc din când în când, ca acum de pildă." (16 decembrie 1910). Şi într- adevăr, Jurnalul nu va mai fi abandonat până la moarte, cu toate că volumul însemnărilor sale scade de la an la an, până la amuţirea definitivă. Ce însemna pentru Kafka Jurnalul este lesne de aflat, deoarece chiar el îşi  notează unul din foloasele lui: „Un avantaj al celui care ţine un jurnal constă în aceea că devii conştient, cu o claritate liniştitoare, de schimbările cărora le eşti supus neîntrerupt, în care de altfel crezi în general, fireşte, pe care le bănui şi pe care ţi le şi recunoşti, pe care însă le negi mereu, în mod inconştient, atunci când se cere ca dintr-o astfel de mărturisire să extragi speranţă şi seninătate. Foloase nelipsite, dealtminteri, şi de un dezavantaj, căci prin aşternerea pe hârtie a unei trăiri adevărate, desigur, dar încă confuză, aceasta riscă să se volatilizeze, ori chiar să fie greşit fixată". (Jurnal, 23 decembrie 1911).

Şahighian, Al. Alexandru, în Franz Kafka, pagini de jurnal şi corespondenţă

Scrisul, o răsplată dulce - Franz Kafka

Scrisul e o răsplată dulce, minunată, dar pentru ce? Noaptea am înţeles, cu  claritatea unei lecţii pentru copii, că e răsplata pentru servicii diavoleşti.  Coborârea aceasta la stihiile întunecate, descătuşarea aceasta a unor spirite  care altminteri, prinl natura lor, sunt ţinute în lanţuri, aceste îmbrăţişări  îndoielnice şi câte se mai petrec pe acolo, jos, despre care apoi nu mai ştii  sus nimic, atunci când scrii poveşti la lumina soarelui. Poate că există şi un  alt fel de scris, eu nu-l cunosc decât pe acesta; noaptea, când spaima nu mă  lasă să dorm, nu-l cunosc decât pe acesta.

Franz Kafka - Scrisoare către Max Brod, 5 iulie 1922

Ceasul lăuntric și ceasul exterior - Franz Kafka

Anne-Marie Zilberman Art  

Ceasurile nu mai merg la fel, cel lăuntric goneşte în chip drăcesc, demonic, în orice caz, neomenesc, cel exterior merge poticnindu-se, cu mersul lui obişnuit. Ce altceva s-ar putea întâmpla decât ca cele două lumi deosebite să se despartă, şi ele se despart sau cel puţin smucesc una de cealaltă într-un mod înfiorător. Sălbăticia mersului lăuntric poate avea felurite cauze, cea mai evidentă este observarea de sine, ce nu lasă răgaz nici unei închipuiri să se aşeze, gonind-o pe fiecare din adânc, pentru ca apoi, devenită ea însăşi închipuire, să fie la rândul ei gonită mai departe de o nouă observare de sine.

Franz Kafka - Jurnal, 16 ianuarie 1922