Se afișează postările cu eticheta Paul Eluard. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Paul Eluard. Afișați toate postările

29 iunie 2015

Poezia de circumstanță - Paul Eluard

 Foto: Larkina Liliya

Multora dintre noi le lipsește doar ceva mai multă conștiință, conștiința posibilităților omenești și totodată a posibilităților poeziei. Trebuie să ne convingem că „orice poem e de circumstanță” –  așa cm a spus Goethe. Dar trebuie să fim de asemenea convinși că e nevoie ca circumstanța să se acorde cu cele mai simple dorințe ale poetului, cu inima, cu spiritul și rațiunea lui, pentru ca poemul de circumstanță să treacă de la particular la general, căpătând astfel un sens valabil, trainic, etern.
Circumstanța exterioară se cere să coincidă cu circumstanța interioară, ca și cum însuși poetul ar fi produs-o. Ea devine atunci la fel de adevărată ca emoția iubirii, adevărată ca floarea zămislită de primăvară, ca bucuria de a construi pentru a nu muri. Poetul își urmează gândul, dar acest gând al lui îl duce să se-nscrie în curba progresului uman.

(Extras dintr-o conferință asupra Poeziei de circumstanță,
ținută la Paris, la ianuarie 1952)

21 iunie 2015

Libertatea - Paul Eluard

Michael & Inessa Garmash Art

O libertate, o vârtej și potolite tălpi desculțe !
O, libertate mai ușoară
Și mai sporită-n simplitate
Decât sfiala primăverii sublimă-n transparența ei !



traducere de  Virgil Teodorescu

14 decembrie 2014

Ochii lor mereu limpezi - Paul Eluard



Zile lâncede, zile ploioase,
Zile de oglinzi sfărâmate şi de ace pierdute,
Zile de pleoape-nchise la orizontul mărilor,
De ceasuri asemeni toate, zile de captivitate.

Mintea mea ce încă pe frunze scăpăra
Şi pe flori, mintea mea-i pustie ca şi dragostea,
Zorii pe care-i dă uitării o-ndeamnă să-şi
aplece capul.
Şi să-şi contemple trupul ascultător şi van.

Văzut-am, totuşi, ochii cei mai frumoşi din lume,
Zei de argint ţinând în mâini safire, 
Zei adevăraţi, păsări în ţărână
Şi-n apă, i-am văzut.

Sunt ale mele aripile lor, şi nu-i decât
Plutirea lor ce-mi scutură jalea păgână
Plutirea lor de stea şi de lumină
Plutirea lor de piatră, plutirea de ţărână
Pe valurile aripilor lor,

Gândirea mea de moarte şi viaţă sprijinită.


traducere de Virgil Teodorescu

27 aprilie 2012

Să te iubesc - Paul Eluard




Nu vreau decât să te iubesc
O furtună umple valea
Un peşte râul

Te-am făcut pe măsura singurătăţii mele
Lumea întreagă să ne ascundem
Zile şi nopţi să ne înţelegem

Să nu-ţi mai citesc în ochi
Decât ceea ce gândesc despre tine
Şi de-o lume care să-ţi semene

Şi zile şi nopţi rânduite de pleoapele tale.



22 aprilie 2012

La întâmplare (2) - Paul Eluard



Linia curbă a ochilor tăi dă inimii mele ocol
         Mlădios și blând rotocol,
Aureolă-a vremii, nocturn și sigur leagăn,
Și nu mai știu ce viață dus-am eu
Căci ochii tăi nu m-au privit mereu.

Spumă de rouă și frunze de lumină,
Zâmbiri îmbălsămate, trestii de adiere lină,
Aripi care-nsenină cel mai obsucr ungher
Corăbii încărcate cu mare și cu cer
Și vânători de zvonuri, izvoare de culori,

Miresme-mbobocite-n cuibar de aurori
Zăcând pe pleava astrelor mereu
Precum lumina ține de nevinovăție
Atârnă-ntreaga lume de ochii tăi curați
Și-mi curge sângele-n privirea lor.


Versuri de Paul Eluard



Gândirea mea de moarte şi viaţă sprijinită
(din Ochii lor mereu limpezi)

Un foc tăcut se-aprinde, mă orbeşte
Şi totul se decide (...)
(din Spre Miezul Nopţii)

Poți ieși în rochie de cristal
Frumusețea ta nu se-ntrerupe
Ochii tăi varsă lacrimi mângâieri și surâsuri
Ochii tăi n-au taine
N-au margini.
(din Toate drepturile)

Iubirea-i omul nedesăvârşit.
(din Cât vezi cu ochii de-a lungul trupului meu

Şi călătoare aripi să-i dăruie gândirii.
(din Noiembrie 1936)

Cu noi va-ncepe pretutindeni viața
(din Existăm)

În aceşti ochi nefericiţi doar focul creşte şi sporeşte
(din Învingătorii de ieri vor pieri)

Arătați-mi cerul încărcat de nori
Repetând lumea îngropată sub pleoapele mele
(din Lui Pablo Picasso)

A spune tot e totul și nu găsesc cuvinte
Nici vreme n-am și nici destul curaj
Visez și la-ntâmplare înșiruiesc imagini
Trăit-am strâmb de-aceea mi-e vorba încâlcită
 (din A spune tot)

Vedenii țâșnind din absențe eterne
Totul era demn de-a fi iubit
Comorile sunt ziduri și umbra lor e oarbă
Și dragostea-i pe lume spre a da uitării lumea.
(din La întâmplare 3)

Și legăturile fierbinți ale tăcerii și visării
Și drumurile animate sensibilele potriviri
Sunt în inima timpului și-nconjur spațiul.
( din La întâmplare 4) 

Iubirea e harnică și neobosită.
(din Chipul păcii XIX)


Adevărul pe care i-l dezvăluiam
Tristul și blândul adevăr
Că dragostea-i asemeni foamei setei
Dar niciodată săturată
În zadar ia ființă iese din casă
Iese din peisaj
Orizontul îi așterne patul
(din O personalitate mereu nouă, mereu alta (...))


Zidurile sunt încărcate cu spațiu
Cu solitudine străvezie
(din O personalitate mereu nouă, mereu alta (...))


L-am născocit pe celălalt
Așa cum el ne-a născocit pe noi
Avem nevoie unul de altul.
(din Chipul păcii XXI)

Cum ar putea să-ți placă totul ?
Mai bine ar fi să spulberi totul.
Omul tuturor avânturilor,
Al tuturor jertfelor și-al tutror izbânzilor.
(din În inima dragostei mele)

De-ar fi s-o iau de la-nceput, te-aș întâlni chiar fără
                                                                   să te caut
(din În inima dragostei mele)

Și prin puterea unei vorbe 
Încep acum o nouă viață
Eu m-am născut ca să te aflu
Să-ți spun pe nume
Libertate
 (din Libertate)



Traducere de Virgil Teodorescu

21 aprilie 2012

Moartea - Paul Eluard



Crezut-am c-am să pot zdrobi adâncul şi imensitatea
Doar prin durerea mea deşartă şi singură fără ecou
În închisoarea mea cu porţi nestrăbătute m-am culcat
Asemeni unui mort cuminte care a învăţat să moară
Un mort încununat cu propriul lui neant
Eu m-am culcat pe valurile absurde
Ale veninului sorbit din dragostea pentru cenuşă
Singurătatea îmi părea mai vie decât sângele
Voiam să dezbin viaţa
Voiam să împart moartea cu moartea
Să-i dau vidului inima şi vidul să-l dau vieţii
Şi tot să şterg să nu mai rămână nimic nici aburul
                                                             nici geamul
Nimica înaintea mea nimica îndărăt nimic
Îndepărtasem sloiul mâinilor încleştate
Îndepărtasem osatura hivernală
A jurământului de-a trăi care se sfărâmase


Paul Eluard -  din Moartea, dragostea, viața


Dragostea - Paul Eluard

Lionique Art

Venita-i tu și focul din nou a pâlpâit
Umbra s-a dat înfrântă frigul în adâncime s-a spuzit
                                                              cu stele
Pământul s-a acoperit
Cu trupul tău cel luminos și m-am simțit atunci ușor
Venita-ai tu singurătatea fu dintr-o dată alungată
Aveam o călăuză pe acest pământ știam
Spre care margine să merg știam că sunt nemăsurat
Înaintam și câștigam fără încetare timp și spațiu
Mergeam spre tine mă-ndreptam necontenit către
                                                                   lumină
Viața avea un trup nădejdea își desfăcea spre larg
                                                                     vântreaua
Și somnul șiroia de vise și noaptea
Făgăduia luminii priviri încrezătoare
Razele brațelor tale despicau negura
Gura ta era umedă de roua dimineții
Odihna minunată lua locul oboselii
Și adoram iubirea ca-n zilele dintâi


Paul Eluard -  din Moartea, dragostea, viața


2 martie 2012

Nimeni nu mă poate cunoaşte - Paul Eluard





Nimeni nu mă poate cunoaşte
mai bine ca tine.
Ochii tăi în care dormim
Amândoi
Au făurit luminilor mele-omeneşti
O soartă mai bună decât nopţilor lunii.
Ochii tăi în care călătoresc
Au dat gesturilor făcute de drumuri
Un sens desprins de pământ.
În ochii tăi - cei ce ne-arată
Nesfârşita noastră singurătate
Nu mai sunt ce credeam că sunt.
Nimeni nu te poate cunoaşte
Mai bine ca mine.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...