Foto: Larkina Liliya
Multora dintre noi le lipsește doar ceva mai multă conștiință, conștiința posibilităților omenești și totodată a posibilităților poeziei. Trebuie să ne convingem că „orice poem e de circumstanță” – așa cm a spus Goethe. Dar trebuie să fim de asemenea convinși că e nevoie ca circumstanța să se acorde cu cele mai simple dorințe ale poetului, cu inima, cu spiritul și rațiunea lui, pentru ca poemul de circumstanță să treacă de la particular la general, căpătând astfel un sens valabil, trainic, etern.
Circumstanța exterioară se cere să coincidă cu circumstanța interioară, ca și cum însuși poetul ar fi produs-o. Ea devine atunci la fel de adevărată ca emoția iubirii, adevărată ca floarea zămislită de primăvară, ca bucuria de a construi pentru a nu muri. Poetul își urmează gândul, dar acest gând al lui îl duce să se-nscrie în curba progresului uman.
(Extras dintr-o conferință asupra Poeziei de circumstanță,
ținută la Paris, la ianuarie 1952)
