Ce să fac? Moartea mă ține din urmă și viața trece în goană. Aici spune-mi ceva: învață-mă să nu fug de moarte și să nu las să-mi treacă viața. Dă-mi curaj în înfruntarea greutăților și liniște deplină în fața inevitabilului. Dezleagă-mă din strânsoarea timpului. Arătă-mi că prețul vieții nu stă în durata ei, ci în felul cum o folosești, că se poate întâmpla, ba chiar se și întâmplă foarte des, ca cineva care a trăit foarte mult să fi trăit prea puțin. Spune-mi de câte ori merg la culcare: „S-ar putea să nu te mai trezești”, și la sculare „S-ar putea să nu mai dormi niciodată”. Spune-mi la plecare: „S-ar putea să nu te mai întorci” și la revenire: „S-ar putea să nu mai pleci”. Te înșeli dacă socoți că numai într-o călătorie pe mare viața este la un pas de moarte: în orice împrejurare distanța e la fel de mică. Dacă moartea nu se arată atât de aproape peste tot, ea este tot atât de aproape peste tot. Pe-aceste neguri risipește-le. După aceea îmi vei arăta mai ușor cele spre care sunt, dealtminteri, dinainte pregătit. Căci natura ne-a făcut ageri la minte și ne-a dat o judecată nu desăvârșită, dar care se poate desăvârși.
Seneca, în Scrisori către Luciliu
(traducere de Gheorghe Guțu)
