Fra-Emer Art
Femei nicicând iubite, câteodată
în vis, ca niște fragede copile
atât de mișcătoare ni se-arată,
de parcă-n spre amurgul vreunei zile,
ne-ar fi-nsoțit departe, pe-o cărare,
în timp ce ramuri cu mișcări gracile
parfumul își revarsă-n jur, și-o mare
neliniște pe calea noastră sumbră,
cu lacuri în amurg, scânteietoare,
– oglinda unor doruri mari, din umbră –
și-oricărei vorbe și plutiri sfiite
a serii ce-și aprinde în penumbră
sclipirile, – cu suflete-nfrățite
ne întristăm adânci triumfători,
c-am înțeles a vieții nesfârșite
severitate-n marile splendori.
traducere de Veronica Porumbacu
