Foto:GLIDEi7
Cu visele sîntem dintr-o plămadă.
Și ele se zgîiesc cum fac copiii,
pe sub cireși cînd dat le e să vadă
prin crengi cărarea palid-aurie
a lunii ce se urcă-n noaptea mare.
Asemenea și visul reînvie
și e în noi copil ce rîde tare,
și nici mai mic, suind ori coborînd,
decât e luna ce-ntre crengi răsare,
și miezul tainic se deschide blând;
cu mîini de stafii într-un spațiu-nchis
trăiește-n noi; în viață veșnic sînt
cei trei alături: lucru, om și vis.
În românește de Veronica Porumbacu
