Injustiția guvernează
universul. Tot ceea ce se construiește aici, tot ceea ce se desface în el
poartă pecetea unei fragilități impure, ca și cum materia ar fi rodul unui
scandal în sânul neantului. Fiecare ființă se hrănește cu agonia unei alte
ființe; clipele se năpustesc ca vampirii asupra anemiei timpului; lumea e un
potir de suspine... În acest abator, e
la fel de zadarnic să-ți încrucișezi brațele sau să-ți scoți sabia.Nici un o
superbă dezlănțuire nu ar putea zgudui spațiul sau înnobila sufletele. Triumfurile
și eșecurile se succed după o lege necunoscută ce se numește destin, numele la
care recurgem când filozoficește săraci, șederea noastră aici sau oriunde ni se
pare fără soluție și ca un blestem ce trebuie îndurat, blestem irațional și pe
care nu-l merităm.(...)
Iubind Iraționalul ca pe singura modalitate explicativă, îl privim
cum ne împovărează balanța sorții, care nu cântărește decât elementele
negative, de aceeași natură. Unde să găsim orgoliul de care avem nevoie spre a
provoca forțele ce au hotărât astfel, și care, mai mult încă, sunt
iresponsabile de această hotărâre ? Împotriva cui să ducem lupta și încotro să
îndreptăm asaltul, când nedreptatea bântuie aerul din plămânii noștri, spațiu
gândurilor noastre, tăcerea și stupoarea aștrilor ? Revolta noastră e la fel de
rău concepută ca și lumea care-i dă naștere.
Emil Cioran, în Tratat de descompunere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu