Niciun eu, nici chiar cel mai naiv,
nu este unitar, ci este un univers de o diversitate extraordinară, o mică boltă
cerească presărată cu stele, un haos de forme, de trepte și stări, de apucături
moștenite și de posibilități. Fiecare individ înclină să considere că haosul
acesta este o unitate, vorbind despre propriul eu ca despre un fenomen simplu,
bine închegat și conturat cu claritate, ceea ce este o iluzie necesară pe care
o nutrește în mod curent fiecare om (chiar și cel aflat sus de tot), o
necesitate la fel de vitală ca respirația și hrana.
Pieptul, trupul este întotdeauna unul singur, dar sufletele care sălășluiesc într-însul
nu sunt nici două, nici cinci, ci nenumărate; omul este ca o ceapă compusă din
sute de învelișuri, ca o țesătură compusă din multe fire.
Hermann Hesse, în Lupul de stepă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu