Sunt ceasuri când uitarea parcă vine
Potirul ei vrăjit să ți-l îmbie,
Se face-atuncea, ca-ntr-o sihăstrie,
O liniște nețărmuită-n tine.
Te lași furat de tainica beție
Ce-o dă uitarea, - și-i atât de bine
În tihna dulce-a zărilor senine
Ce te răzbună după vijelie...
Dar e de-ajuns un depărtat ecou
Al amintirii pline de dojană:
Înfiorat, duci mâinile la tâmple
Și simți fără de veste că te împle
Un plâns amar, că s-a deschis din nou
Și-ți sângerează-n suflet vechea rană...
