Să ştiţi însă că arta e mijlocul
solitarilor, al însinguraţilor de a se împlini pe sine. Ce a fost Napoleon în
exterior e fiecare artist în interior. Urci peste victorii la fel ca peste trepte. Dar a învins Napoleon vreodată de
dragul publicului?
Să ştiţi însă că arta e un drum spre
libertate. Cu totii ne-am născut în lanţuri. Unul ori altul îşi uită lanţurile:
le argintează sau le aureşte. Noi însă vrem să le rupem. Nu cu o forţă urâtă şi
brutală; vrem să creştem din ele în afara lor. […]
De aceea, drumul artistului trebuie sa
fie acesta; să depăşească obstacol dupa obstacol şi să construiască treaptă după
treaptă, până când poate privi, în sfârşit, în sinele său. Fără efort, fără a
fi silit; pe vârfuri, liniştit şi limpede, precum într-un peisaj. După aceasta
revenire la sine înuşi, o bucurie inutilă este fapta după fapta; viaţa lui este
o creaţie şi nu mai are nevoie de lucrurile care se află în exterior. El e
departe şi spaţiul maturităţii întregi se află în el. […]
Păziţi arta, astfel încât ea să nu
afle despre disputa zilei; căci patria ei este dincolo de orice timp. Luptele
ei sunt precum furtunile ce aduc sămânţa şi victoriile lor sunt asemănătoare
primăverii. Operele lor sunt victime neînsângerate ale unui nou legământ
[…]
Drumul
spre valoarea adevărată a tuturor operelor trece prin singurătate. Să te închizi
două până la trei zile cu o carte, cu un tablou sau cu un cântec, să îi cunoşti
deprinderile şi să îi urmezi ciudăţeniile, să capeţi încrdere în ele, să le câştigi
credinţa şi să trăieşti ceva îmreună cu ele: un cântec, un vis, un dor.”
Rainer Maria
Rilke
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu