În clipa ceea valurile mării
Erau de cristalină limpezime;
Din fața apei până-n adâncime
Se reflectau misterele-nserării.
Un vânt porni din libertatea zării
Și, răzvrătind a undelor mulțime,
Din frământarea spumelor sublime
Trezi pe dumnezeea desfătării.
De-atunci în fiece senin de sară,
O stea, trecând pe cer mai solitară,
Cu raza-i stăpânește Veșnicia,
Silind pe zei și oameni să-și prosterne
- Eterni fugari spre Venere eterne -
Genunchii lor spre Venus-Urania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu