Las florilor iubirea mea, ca-n ele
În toată primăvara să-nflorească;
Iar dorul vântul să mi-l stăpânească
Și să mi-l spună nopților cu stele...
Las setea mea de-azur la rândunele;
Avântul, vulturii mi-l moștenească;
Revolta-mi, fulgerele s-o-mpărțească;
Izvoarelor, le las cântecele mele,
Durerea visurilor necântate,
O las întreagă mării zbuciumate,
Ca-n a să-și întrupeze zguduirea...
Și mor, gemând că n-am putut pe lume
Să cuceresc din clipa-mi nemurirea
Și-aceluia ce-am fost să las un nume...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu