Anna Razumovskaya Art
În mine iarăși dorul se aciuă
Te chem să vii, tu, cea, în care cred,
Frumoasă ca un revărsat de ziuă
Și blândă ca o inimă de ied.
În numele dumbrăvilor pletoase
Ce-ți scutură flori de tei în păr,
Eu zmulg azi vălul vorbelor frumoase
Și mușc adânc din crudul adevăr.
Știu, te-am iubit ca-n basmele străbune.
Ți-am pus pe buze-al nopților viu grai,
Căci tu mi-ai fost și vrajă și minune
Și soarele la care mă-nchinai.
Îmi ajungea privirea ta, alintul
Și brațul tău născut din foc și nea.
În ochii tăi se termina pământul
Și tot în ochii tăi se începea.
Și-a fost de-ajuns un singur val puternic,
Un val al vieții, rece, de granit,
Și toate-au devenit un vis vremelnic,
Un fulg ce poate fi orcând topit.
Cu ochii arși de nesomn, cu fruntea-n cute,
Eu mă întorc la tine azi din nou,
Ca amintirea clipelor trecute
Să nu devină depărtat ecou.
Aș vrea să înfrățim iubirea noastră
Cu frământarea semenilor mei,
Cu zborul omului în zarea –albastră-
Cu anii limpezi și cu anii grei.
Eu vreau să mergi cu mine neclintită
La nuntă ori pe eșafod zâmbind.
Și te-oi iubi nu ca în basm, iubită.
Ci simplu și în veci
Ca pe pământ.
