După atâția ani, simțeam nevoia să scriu un poem.
Întinzându-mi ca o nebună mâinile,
Ca să ating acea viață de neatins,
Lasă-mă să merg la această nuntă depărtată
Prezidată de Mahakala;
Rupând și smulgând tot ce este inutil,
El ridică lampa vieții libere
Şi însemnează fruntea miresei
Cu o scânteie de foc...
Trebuie să merg acolo unde eterna noapte
Aşteaptă nemişcată,
Cu neclintita credinţă
A dragostei cuiva..
Acum înţeleg de ce, de mai multă vreme, dorinţa de a merge în locuri îndepărtate creşte necontenit în mine. Tânjeam dintotdeauna să merg undeva, mi-ar fi plăcut să las în urmă veranda şi să zbor de-a lungul şi de-a latul cerului.
Maitreyi Devi, în Dragostea nu moare
