Consuelo Parra Art
Pădurile, pădurile se-ntorc, pe unde-odată
iubirea revărsată se înţepa în spini,
ca un pîrîu de stele incandescente, mici,
cu sînge foarte dulce, un fericit pîrîu.
Pădurile de noapte, cu dragostea tăcută,
ce doar pulsarea sevei în frunze o aude
şi-n piepturi răsuflarea cu ritmul ei adînc,
şi tresărirea ţărnii şi-a cerului pe umeri ;
ce dulce mîngîiere, să nu pierzi amintirea,
să ai privirea plină de tot ce-a fost odată,
de nopţile afunde în care-amoru-n flăcări
avea-n păduri lăcaşul, ca unic Dumnezeu.
