Vasily Sumarev Art
Îi plăcea bunăoară să vorbească şi încă foarte des, despre pustnici, punându-i cu mult mai presus decât pelerinii care colindă pe la locurile sfinte. Eu îl contraziceam cu însufleţire, scoţând la iveală egoismul acestor oameni care au părăsit societatea şi au renunţat să mai aducă vreun folos omenirii, urmărind doar un scop egoist, propria lor mântuire. Cred că la început nu m-a înţeles, bănuiesc chiar că nu m-a înţeles nici până la urmă, de vreme ce continua să apere cu atâta înflăcărare viaţa de pustnic: „E drept că la început îţi pare rău de tine (adică atunci când te duci în sihăstrie), pe urmă însă, pe zi ce trece, îţi pare tot mai bine, iar de la o vreme ajungi chiar să vezi aievea chipul Domnului”…Drept răspuns i-am înfăţişat un întreg tablou al activităţii atât de folositoare a unui savant, a unui medic şi în general a oricărui om care se pune în slujba omenirii, izbutind să-i stârnesc cu adevărat entuziasmul, poate fiindcă eu însumi vorbeam cu înflăcărare; el încuviinţa tot timpul: „Ai dreptate, dragă, chiar aşa-i, Domnul să te binecuvânteze, că adevăr grăieşti”; când am sfârşit însă, nu s-a arătat pe deplin convins: „Oi fi având tu dreptate, făcu el oftând adânc, dar câţi sunt aceia care merg până la capăt, fără să se abată din drum? Chiar dacă banul n-o fi ochiul dracului, tot nu-i lucru curat, că prea-l duce pe om în ispită. Ca să nu mai vorbim de femei, de îndoială, de pizmă şi de câte şi mai câte. Şi iată că uită ţelul cel minunat şi se lasă furaţi de nimicuri. Dar ia gândeşte-te la viaţa de sihastru în sihăstrie omul se căleşte atât de mult, încât e în stare de orice vitejie. Şi apoi, ia să vedem, dragă, cu ce te alegi cânci trăieşti printre oameni? Exclamă el exaltat. Oare nu-s toate numai visuri deşarte? Ia un grăunte de nisip şi seamănă-l pe o stâncă, iar când grăuntele tău galben va încolţi şi va înverzi pe stânca aceea, atunci se va înfăptui şi visul tău pe pământ, cum se spune în pildă. Cu totul altceva ne învaţă Domnul nostru Isus Hristos:”…Du-te, vinde ce ai, dă la săraci şi fă-te sluga tuturora.” Atunci vei fi de mii şi mii de ori mai bogat decât înainte, fiindcă nu hrana îmbelşugată, nici hainele scumpe, nici trufia, nici pizma semenilor nu te fac fericit, ci bogat eşti prin dragostea semenilor tăi ce creşte şi se înmulţeşte însutit şi înmiit cu fiecare faptă bună. Atunci nu mai eşti stăpân doar pe mica ta avere, fie ea de sute de mii sau chiar de un milion, ci pe lumea întreagă! În ziua de azi omul nu se mai satură tot adunând averi pe care să le risipească nebuneşte, atunci, însă, nu vor mai fi nici orfani, nici cerşetori, fiindcă toţi vor alcătui o familie, se vor socoti neamuri, fiecare va fi stăpânul şi sluga tuturor!
Azi se întâmplă ca până şi omul cel mai puternic şi mai bogat să nu ţină la viaţă, fiindcă nu mai ştie cum să-şi alunge urâtul, atunci însă zilele şi clipele vieţii omului pe pământ se vor înmulţi de mii şi mii de ori şi el va căuta să nu irosească nici o clipă, căci fiecare îi va bucura inima din plin. Atunci omul nu va mai sorbi înţelepciune doar din cărţi, ci are să stea faţă-n faţă cu Dumnezeu; şi atunci pământul va străluci mai tare decât soarele, se va preface pe de-a-ntregul într-un rai minunat, din care vor fi pierit şi suferinţa şi amarul…”
Feodor Dostoievski, în Adolescentul
