Câte nopți chinuitoare
n-am vegheat spre-a mă-ntreba
De-aș fi fost un altul - oare? -
păgubeam pe cineva ?
Îndoieli râdeau sălbtec
răspunzând (în mine): Nu!
Ce să fie? Biet zănatec,
acel „altul” erai tu!
Vai, din perpeleli, se pare,
că mă-aleg doar cu-acest cânt,
zornăind un lanț pe care
nimeni încă nu l-a frânt.
