Foto: Sofia Jimenez
Multa vreme mi-am imaginat poezia: o femeie privind
printr-o fereastră.
Multa vreme am crezut că privind prea mult
frumuseţea
voi orbi.
Îmi spuneam: de m-aş învinge mereu
fără martori şi fără fast
de m-aş învinge în fiece clipă!
Dar cineva îmi arăta cu degetul instrumentele de
făurit duminici
felinarele de înaintat în deşert
altcineva tocmai descoperise complotul lucrurilor
mărunte
asupra privirilor mele
prietenii răsturnau pe trotuar valize cu îngeri
serile îmi pregăteau încoronarea cu lacrimi
si nu ştiam cum să te mai mint moarte
care ani de-a rîndul ai acoperit spaţiile albe din
poemele mele
îţi cîntam litanii cîntece din nordul meu
răsărite ca florile din inimă
singur îmi încurajam călătoria pe cruci
si mă vindecam de muşcătura atîtor cuvinte
otrăvite.
Cînd vei citi acestea cititorule
