Excelsior – Mihail Săulescu

Pictură: Gleb Goloubetski

Pe drumu-acesta merg...

Și totuși, Doamne, parcă e-naltă parte calea

Spre care-aș vrea s-alerg!...

Departe! – cine știe spre ce ținut și unde?...

Dar sufletele noastre mereu doresc ceva...

Pe drumu-acesta mergem, dar pîn'la noi pătrunde

Mereu, ca o chemare, un zvon de undeva.

Legați vedem că suntem de lutul ce ne-apasa,

Robiți simțim că suntem de-un dor nepriceput,

Ce tot mereu ne cheamă, ce veșnic nu ne lasă,

Ce tot mereu dispare, – dar tot nu l-am pierdut.

Și inima ne bate pentru ceva ce nu e

Și sufletele noastre muncite sunt de-un gînd,

Menit să nu mai moară, ursit să nu apuie;

Și veșnic nasc mai multe, și toate pier curînd...

Și ascultăm doar glasul din inimile noastre;

Și poate asta-i calea, ori poate alta e...

Ceva e ce ne cheamă, ceva din zări albastre,

Ceva din altă parte, și nu pricepem ce...

Pe drumu-acesta merg...

Și totuși, Doamne, parcă e-n altă parte calea

Spre care-aș vrea s-alerg!...