Ochii nu văd nimic. De aceea o înțeleg
prea bine pe Caterina Emmerich când ne spune că ea vede prin inimă! Acesta este văzul sfinților. Și
atunci cum să nu vadă ei mai mult decât noi care înregistrăm orizontul în
percepții? Ochiul are un câmp redus; el vede totdeauna din afară. Dar lumea fiind
interioară inimii, introspecția este singurul proces de cunoaștere. Câmpul
vizual al inimii? Lumea plus Dumnezeu plus neant. Adică tot.
Ochiul poate
mări; în inimă totul este mare. Și înțeleg și pe Mechtilda de Magdeburg,
plângându-se că nici frumusețea lumii și nici sfinții n-o pot consola, ci numai
Iisus, numai inima lui. Nici misticii și nici sfinții n-au nevoie de ochi; ei
nu privesc spre lume. De
aceea le este inima organul lor vizual…
Emil Cioran, în Lacrimi și sfinți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu