Cea de-a sasea noapte. Sufletul meu ma duce
in desert, in desertul propriului meu Sine. Nu ma gandeam ca Sinele meu e un
desert, un desert uscat, fierbinte,colbuit si fara apa. Calatoria duce prin
nisip fierbinte, imi croiesc drum incet, fara tinta vizibila, fara speranta. Ce
infioratoare e aceasta pustietate. Am impresia ca drumul duce atat de departe
de oameni. Merg pe drumul meu, pas dupa pas, si nu stiu cat va mai dura
calatoria.
De ce Sinele meu e un desert? Am trait oare prea mult in afara mea, in oameni si in lucruri? De ce mi-am
evitat Sinele? Nu-mi ceream scump mie insumi? Dar am evitat locul sufletului
meu. Am fost proprile mele idei, dupa ce am incetat sa fiu celelalte
lucruri, ceilalti oameni. Dar
nu am fost propriul meu Sine fata in fata cu gandurile mele. Trebuie sa ma
ridic si deasupra gandurilor ca sa ajung la Sinele meu. Intr-acolo se indreapta
drumul meu si de aceea el duce la singuratate, departe de oameni si de lucruri. Este
oare singuratate sa fii cu tine insuti? Singuratate este doar atunci cand
Sinele e un desert. Sa fac din desert o gradina? Sa populez o tara pustie? Sa
deschi desertului stravezia gradina fermecata? Ce anume ma duce in desert, si
ce sa fac acolo? Este o iluzie ca nu mai pot avea incredere in gandirea
mea? Adevarata veste doar viata, si doar viata ma duce in desert, intr-adevar nu
gandirea, care ar vrea sa se intoarca iarasi la ganduri, la oameni, la lucruri,
caci desertul o inspaimanta Suflete al meu,ce sa caut aici? Sufletul meu mi-a
vorbit si a zis:"Asteapta". Aud cuvantul necrutator.
De pustiu se leaga chinul.
Carl Gustav Jung
