Când aproape că-n inimă poți auzi
ceasuri bătând fără grabă,
și când cu o voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
Ești aici ? -
atunci nu-s acel ce-n zori se trezește.
noaptea un nume îmi dăruiește,
pe care, ziua, oricui l-aș spune,
temeri adânci ar stârni.
Orice ușă
de-a mea, se supune...
Și atunci știu că nimic nu moare,
nici o rugă și nici o mișcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă și mare
este veșnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.
Mulți din cei ce cândva,
departe de mine, trăind, s-au zbătut,
au țesut,
au țesut,
existența mea.
Și de m-așez lângă tine
și-ți spun încet: am suferit -
auzi tu ?
Cine știe cine
mă-ngână șoptit.
(trad. Maria Banuș)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu