Jung Shan Art
Oh, trupul tău îl văd printre cerneală,
Cerneala-nnămolindu-ne și-n somn
Ca o sudoare acră, animală.
Vreau să te-ajung
Și degetele-mi lunecă,
Nu te mai văd,
Abia te-aud,
Spune-mi, mai spune-mi
Ca la fel ne-ntunecă
Vârtejul în care m-afund.
Te chem,
Dar, violent ca dintr-o rană,
Cerneala izvorăște între noi.
Mă mai cunoști, mă mai aștepți,
Mă mai îngădui înapoi,
Ma mai primești
Din vânătul noroi?
Mai vii
Peste câmpii albastre,
Mari pustii,
Înlăcrimat și mut
Ca să îți pot întinde
O gură tremurată spre sărut
Cu buze-nvinețite de cuvinte?
