Pictură de Vladislav Koval
Nu mă cunosc decât atunci când plâng
Ştergându-mi lacrimile pe furiş
Şi încercând cu greu să te ascult
De parcă-mi şade inima pieziş
De teamă că mă-ndepartez prea mult.
Sîntem pe malurile unui rău
Pe care apa veşnic le desparte
Şi le uneşte strâns fără să vrea
Copiii dau cu pietre de fiecare parte
Şi pietrele alunecă în ea.
Când va seca izvorul va fi un prund întins
Cu păsări ce se scăldă în nisip
Şi se izbesc în lespezile calde
Ne vom schimba la suflet şi la chip
Şi ne vom depărta ca să se scalde.
Din tot ce-a fost au să rămână plopii
Pe marginile drumului pustiu
Cu frunza care tremură-aşteptând,
Fără să ştie că e prea târziu,
