Foto de Sorin Onișor
Poporul meu cunoaște-o suferință
Nemărginit de dulce și de blândă,
Ce-n vremuri grele ca și de izbândă
I-a mângâiat sărmana lui ființă.
Durere e și-i chin și e dorință,–
Dar inima de dânsa ți-i flămândă;
Iar taina sa e-atâta de plăpândă,
Încât de soarbe-n ea cu ușurință.
Din văi și munți și valurile-albastre
Se-nalță-n zbor de doine către astre
C-o gingășie-atât de-armonioasă,
Cum nici un neam nu i-a simțit fiorul
Și n-a pătruns comoara cea duioasă
Din sfântul și supremu-i farmec: Dorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu