21 mai 2014

Corbii – Mihai Codreanu


Din iarna sufletului meu pornește
Un stol de corbi spre zări cernite:
Sunt dorurile mele ne-mplinite
...Și-n iarnă cugetarea-mi viscolește.

În gemete pustii se prelungește
Ca-n golul unei vetre părăsite;
...Și corbi sporesc în cete înmiite
Și stolul tot mai jalnic croncănește!...

Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...

Iar corbii, presimțindu-și trista pradă,
Spre inima-mi spre jumătate moartă,
Își năpustesc sălbatica grămadă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...