Tomasz Alen Kopera Art
Pământul e o sferă foarte grea:
timp netrăit s-a adunat în ea;
atâtea nopți de dragoste, zdrobite
în pulbere sub lanțuri de copite.
Îmbrățișarea noastră, ca un trunchi
ce stă-n trecutul mort până-n genunchi,
ridică toată dragostea pierdută
din neființa-i crâncenă, și-o mută
cu fiecare clipă tot mai sus
spre vorbe care încă nu s-au spus,
spre guri ca aburul de pâine, care
doar mâine se vor pierde-n sărutare.
Târziu, când de pe trunchiul nostru stins
frunzișul ager se va fi desprins –
noi tot vom ține brațele-nălțate
ca niște crengi prin care încă bate
un vânt spălat de orice greutate.
