Veronika Pinke Art
Nimic nu va întuneca frumusețea acestei lumi
Plânsetele pot inunda viziunea. Suferința
Poate să-și înfigă ghearele în gâtlejul meu. Răcnetul,
amărăciunea pot să ridice ziduri de cenușă,
Lașitatea, ura pot să-și întindă noaptea,
Nimic nu va întuneca frumusețea acestei lumi.
Nu mi-a fost cruțată nici o înfrângere. Am cunoscut
Gustul amar al despărțirii. Și uitarea prietenului
Și veghile lângă muribund. Și înapoierea
Goală de la cimitir. Și privirea teribilă a soției
Părăsite. Și sufletul întunecat al străinului
Dar nimic nu va întuneca frumusețea acestei lumi.
Ah! Au voit să mă pună la-ncercare, să-mi abată
Ochii de la cele de pe pământ. Se întrebau: „Rezista-va ?”
Ceea ce-mi era scump îmi era smuls. Și văluri
Întunecate, acopereau grădinile când mă apropiam,
Femeia iubită întorcea departe fața-i oarbă
Dar nimic nu întuneca frumusețea acestei lumi.
Știam că dedesubt sunt contururi gingașe,
Plugul pe câmp ca un răsărit de soare,
Fericire, râu înghețat, care primăvara
Se trezește și vocile cântă în marmoră
În înaltul promontoriilor fâlfâie pavilionul vântului
Nimic nu va întuneca frumusețea acestei lumi.
Hai! Să ne ținem bine. Vor să ne înșele,
Dacă ne zăpăcim suntem pierduți.
Fiecare tristețe e gata să acopere un miracol.
O cortină ce se lasă peste ziua strălucitoare,
Amintește-ți întâlnirile plăcute, jurămintele,
Caci nimic nu va întuneca frumusețea acestei lumi.
Trebuie zvârlită masca durerii,
Și de anunțat timpul omului, bunătatea,
și ținuturile râsului și ale liniștii
Veseli vom merge spre ultima încercare
Fruntea în lumină, beția speranței,
Nimic nu va întuneca frumusețea acestei lumi.
