Lemn înduioșat, ca al icoanelor,
mi-au fost mâinile în care te-am ascuns,
surpare de culori mi-a fost chipul
piatră spartă de cai mi-a fost somnul
în oarbe cochilii de var, sorbindu-ne,
statură stâlp de lemn mi-ai fost, și-am mers drept
pentru ca tu să curgi din mine.
Ulei al mării vorbele-mi erau,
și tu erai sângele meu,
și ne străbăteam, în vechiul nisip
euxinic, în vara
rostogolită pe țărm
ca un delfin cu carne de piersică...
