AwaaraC Art
O, poezie, cât e de ne-nsemnat
e-acel ceva prin care-ntreci nimicul !
Pe cine sperii tu ? Și-a râs în pumni divinul
ce-amestecă a tale dulci parfumuri.
De tine cine' se teme ? Poetul, pasăre ce cântă.
Doar el se înspăimântă de scufița ta.
Nici gând să se atingă de grăunțe - atât se îngrozește de
de mâneca ta goală, ah, tu, infirmă, ciungă,
pornită să zgudui lumea. Puțină din puțin
și totuși singulară, poezie !
O biată vrăbiuță strâns-n pumn. Neputincioasă
și cu sufletul la gură.
