foto: kenji2006
Cuvintele sunt boala de care suferi, oare ?
Frenetice de silă, anemice de sete,
Maidane pustiite cu câini muscati în cete,
Cuvintele fac, toate, o lume de turbare.
Cuvintele aminte aduc de-un semn de groază,
De clipe-ngândurate, rănite și supuse,
Când vocea mumei tale pe tine te născuse,
Nu trupul ei, ci umbra sfioaselor ei fraze.
Taci rătacit de-atunci, tăcerea te răzbună.
Cuvintele fac raul pe care ti-l refuzi,
În tâmpla ta bătrânul bea vin cu ochii uzi,
Asupra zilei tale răsare-o dublă lună.
Și cum nu sunt iluzii, vor fi mereu pași singuri
Care să-ti lege trupul de viata vreunui mort.
Poetii cred intr-una-n albastrul limbii cort,
Ei mor de poezie cum altii mor de friguri.
Cuvintele — surpare de praf în mintea ta -
Dorm făra nici un sprijin, urâte ca năravul.
Cuvinte sau gunoiul înfloritor, sau sclavul
Încovoiat de limba-i din ce în ce mai grea.
