Visam păduri de iarbă,
şi iarba ardea ;
Ea alerga spre mine,
Eu alergam spre ea.
şi poate numai privirele noastre,
Ca-ntr-o alergare, cerbii,
Se tăiau în cuţitele ierbii.
Ardeam în linia,
Unde se-ncheagă
Adâncul cu înaltul.
Stăteam,
Deşi alergam unul spre altul.
Cuvintele-şi arseseră aripile
şi nu mai puteau să zboare.
Ochii ei îmi vorbeau de-o primejdie mare.
Am vrut să plec.
Dar era prea târziu.
Prea ne-mpietrise iarba cu verzile săgeţi...
Primejdie frumoasă, de ce nu te repeţi ??
