Jose Royo Art
Ceea ce are cineva în sine, în scurt personalitatea şi valoarea ei, este singurul lucru de-a dreptul hotărâtor pentru fericirea şi binele său. Toate celelalte sunt indirecte; de aceea efectul lor se şi poate nimici, dar niciodată efectul personalităţii. Şi tocmai de aceea invidia îndreptată în contra calităţilor personale este cea mai neîmpăcată, precum se şi ascunde cu cea mai mare îngrijire. Apoi numai calitatea conştiinţei este statornică şi nestrămutată şi individualitatea influenţează fără întrerupere, fără încetare, mai mult sau mai puţin în fiecare moment; toate celelalte lucrează numai vremelnic, la întâmplare, în treacăt şi mai sunt şi supuse schimbării şi încetării; de aceea zice Aristotel: natura este eternă, nu împrejurările (Eth. Eud. VII, 2). De aici se explică pentru ce o nefericire, care ne loveşte cu totul fără vina noastră şi de dinafară, o răbdăm cu mai mult cumpăt decât pe cea provenită din vina noastră, căci soarta se poate schima, dar firea niciodată. Astfel bunurile personale, precum este un caracter nobil, un cap deştept, un temperament fericit, o dispoziţie voioasă şi un trup bine organizat şi sănătos, cu un cuvânt: „mens sana în corpore sano” (Juvenal, Sat. X, 356), sunt cele mai însemnătoare pentru fericirea noastră, din care cauză ar trebui să stăruim cu mult mai mult întru păstrarea şi dezvoltarea lor, decât întru dobândirea bunurilor materiale şi a reputaţiei.
Compararea impresiei, ce ne-o fac aceleaşi lucruri sau întâmplări, când suntem sănătoşi şi în putere, cu aceea ce ne-o fac atunci când prin boală am ajuns a fi posomorâţi şi slabi, ne învaţă cât de mult atârnă fericirea noastră de la o dispoziţia veselă şi prin urmare de la starea sănătăţii. Nu ceea ce sunt lucrurile obiectiv şi în realitate, ci numai ceea ce sunt pentru noi, în impresia noastră, ne dă fericire sau nefericire; aceasta ne-o spune vorba lui Epictet, că „pe oameni nu-l mişcă lucrurile, ci părerea lor despre lucruri”. Dar îndeobşte nouă zecimi ale fericii noastre ne vin numai din sănătate. Cu ea toate sunt un izvor de plăcere; fără de ea, nici un lucru, oricare ar fi, nu ne este plăcut şi chiar bunurile subiective, însuşirile minţii, ale inimii şi ale temperamentului, la o stare bolnăvicioasă ajung a fi împuţinate şi micşorate. De aceea e lucru cu temei că ne întrebăm unii cu alţii, cum ne aflăm şi ne dorim sănătate; căci în adevăr aceasta este cea dintâi şi cea mai însemnată trebuinţă pentru fericirea omenească. De aici însă urmează că este nebunia nebuniilor să-şi jertfească cineva sănătatea pentru orice ar fi, pentru agonisire, pentru înaintare, pentru erudiţie, pentru glorie, necum pentru plăcerile trupeşti şi trecătoare; din contră, toate trebuie să-l dea întâietatea.
Arthur Schopenhauer, în Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă
