.jpg)
Cine eşti tu cel care eşti,
şi unde eşti, cînd nimic nu este?
Născut dintr-un cuvînt îmi duc înţelesul
într-o pustietate divină.
Întreb dacă sînt, dar strigătul
nu se rupe de mine,
şi una cu el rămîn, adăugînd
deşertului singurătate.
Cu harul vreunei silabe
urnesc din înţepenire, într-una,
golurile sferice în alte goluri
aidoma lor, şi fără de margini.
Fixitatea nefinţelor mereu o clatin
într-un azi etern cu aură de vid -
mă rog să fii, de mine însumi
mă rog să fii. Arată-te.
