Fiecare artă, fiecare filosofie poate fi privită ca un remediu şi ca un mijloc de stimulare a creşterii sau degenerescenţii vieţii; ele presupunând întotdeauna existenţa suferinţelor şi a suferinzilor. Dar există două feluri de suferinzi: o dată cei care suferă de plenitudinea vieţii, care vor o artă dionisiacă şi totodată o privire şi o perspectivă tragică asupra vieţii şi apoi cei care suferă de o sărăcie a vieţii şi cer artei şi filosofiei odihnă, linişte, o mare calmă sau mai mult încă, o beţie, convulsii, amorţeală.
