Małgorzata Szczecińska Art
Cu ce suflări se-ntoarce în dulce timbrul ei
această, mai frumoasă ca toate, primăvară ?
Din flaute plăpânde și-alămuri de polei,
miresmele pădurii irump ca o fanfară.
Ah ! cine știe prețul splendorilor din mai:
atâtea reci otrăvuri pierite-n zări ca vântul
și buzele speranței cu care mă chemai
când, înghețate încă, abia-ndrăzneau cuvântul...
Înfiorată, firea se crede încă-n vis
și ne-ncetat recade din azi în amintire.
Poienile în smalțuri cu mugurul deschis
sunt pline, printre lacrimi, de-o panică subțire.
Un abur se ridică și-un cântec peste văi.
Un astru nou păzește de grindină ținutul.
Sub tainicul cutremur ce umple sânii tăi,
zăpadă și jăratic îmi pare așternutul.
Astâmpără-mă. Plânsul vorbească din trecut.
Acum, cu frunze clare și rădăcini opace,
din beznele țărânii, pădurile-au crescut
într-un văzduh statornic de dragoste și pace.
