Marta Orlowska Art
Ca luna prin umbroasele frunzare,
te-ai strecurat în viața mea, discret.
Ți-aud încă mișcarea, și regret
că-n loc să te cuprind, mi se năzare.
În iarba udă, pasul tău încet
stârnea din rouă ploi incendiare,
iar zâmbetul, adulmecat de fiare,
picta cu aur frunzele-n făget.
Acum s-au stins și pasul și ecoul.
Spre umbra unde mierla-și lasă oul,
azi numai pașii nopții se retrag.
Dar tu-mi apari și-acum, ca-ntotdeauna,
în licărul mărunt cu care luna
tivește zvonul frunzelor de fag.
