Un sul de nesfârșite frumuseți
își desfășoară ritmic în durată
lumina unei veșnice vieți.
Prin rădăcini adânci, nesimțitoare
la pulberi de comete ce apun,
un flux măreț se mișcă în izvoare,
se cațără în flori de prun.
În seri de toamnă frunza se-nfioară
și cade, șușotind înăbușit,
pe gurile surprinse-ntâia oară,
peste sărutul lor fără sfârșit.
