Anna Dittmann Art
Clipa pe care-o cerșești
în mine își picură-argintu-i,
în vreme ce tu o descrești
pe cea pe care-o jindui.
În portretele altora îți rechemi
umbra fierbinte.
O, și-ar fi trebuit să te temi:
totu-i trăit dinainte...
Timpul prin arbori gâlgâie,
însoțindu-ne, nevăzut
alt chip în preajmă ne pâlpâie,
nu suntem numai noi în sărut.
Umblet străin îmi sfâșie liniștea și fără să vreau
cu lespezi se-ncarcă orele-mi unice
cum, copil, umerii mi-i aplecau
elefanții războaielor punice.
Dar astfel trăim mai mult, pentru mai mulți,
deși e aerul dintre-amintiri, amar,
și gândurile-n altul și le-asculți...
Nu suntem numai noi în sărut.
