Pictură: Steve Henderson
Îmi risipesc ca o miliardară
comoara mea de zâmbete și versuri,
și-n toate aflu proaspete-nțelesuri,
cum află flori o zi de primăvară.
Asemenea fărâmelor de stele
în august, eu alunec către moarte,
de care numai clipa mă desparte,
și scrumu-i taina strălucirii mele.
De la un loc cu pulberea și iarba
am legănat sub soare câte-un vis
și tânără și mândră l-am și scris,
ca vremea să-și împidece-n el graba.
Eu voi trăi puțin, însă prea mult
când cuget cât cules-am din durere,
și-adesea-mi par și mie că-s părere,
și nu mă cred, cu toate că m-ascult.
M-am copt asemeni spicelor și-aștept
să vie secerișul și să cad
într-un hambar de scândură de brad,
în care stai cu mâinile pe piept.
Și, iată, de nimica rău nu-mi pare,
la gândul că m-apropii de-acel ceas,
ca de iubirea câtă mi-a rămas
necheltuită-n suflet, și de soare.
