Când stau întins cu tine lângă tâmplă,
fără să vreau adesea mi se-ntâmplă
s-aud un murmur a de vechi fântâni,
vibrând sub zări sau palpitând sub sâni.
Dar tu rămâi în somnul tău, tăcută.
Covorul ierbii n-are nici o cută.
Iar trestiile, tresărind în vis,
stau mărturie cerului închis.
Nimic nu murmură, dar eu aud...
Sunt vechile cuvinte, voci de vrajă,
ce fac în jurul trupurilor strajă,
păstrându-și încă sunetul lor crud.
